GÂNDURI, episodul 46

Dragă Românie, vreau soție și copil!

Cum fac? Sunt, tânăr, deștept, muncitor și abil.

De mic am crezut că dacă am crescut

Diferit față de părinți o să am ce n-au avut

Ei.. ei au fost de sacrificiu!

Sau cel puțin așa au fost numiți de toți din oficiu.

„Noi n-am avut, dar acum vin vremuri bune!”

„Noi n-am văzut, dar ei vor ști lumea pe bune!”

Eh…

Iată-mă crescut, destul de cunoscut,

Plimbat prin lume, prin multe trecut,

Și totuși, pe măsură ce avansez

Și văd, și realizez, mai tare mă enervez.

De ce? Pentru că acum și eu sunt de sacrificiu

Și dacă nu se schimbă treaba, pe toți ne va rade briciu`

Pentru că, atât timp cât avem prostia ca viciu,

Vom fi mereu sacrificați pentru partid, serviciu.

Să luăm un calcul cât se poate de simplu,

Calcul ce-mi devine din ce în ce mai clar cu timpul:

Cele mai recente statistici spun

Că un sfert din angajații din câmpul muncii român

Lucrează pe salariul minim pe economie,

Adică 1.900 lei brut, asta se știe.

Deci în mână 1.162.

Așa stă treabă actualmente la noi.

Bun!

Mă duc la muncă 8 sau 10 ore pe zi,

Deși știm că la noi stai și 14 și știi

Că dacă refuzi angajatorul când te „roagă”

Vine ziua de salariu și te toacă.

După aia mă duc acasă să trăiesc,

Iau mâncare, spăl, gospodăresc,

Plătesc întreținere, chirie, utilități

Și probabil datorie acumulată alte dăți.

Dacă n-am chirie, într-o ultimă instanță

Poate ies în oraș, da-i deja semn de aroganță.

Pentru că o să fac păr alb și o să am sufletul îndoit

Că dacă beau cu o bere mai mult decât am plănuit

N-o să mai am bani să duc luna la bun sfârșit.

Nu știu ce să zic de haine sau de pură plăcere,

Că oricum am crescut făcând abstracție de ele,

Dar e clar că, matematic vorbit,

O oră din viața mea costă mai nimic.

Deci când să fiu relaxat și să răsuflu

Când eu n-am suflu nici măcar să umblu

Și nu am nici timpul că tre’ să mă trezesc devreme

C-altfel întârzii la job și o să am probleme?!

Mmm?

Mhm!

Da’ să zicem c-am nimerit undeva mai bine

Și salariu’-i mai decent, tot românesc, da-n fine.

Să spunem că sunt super deștept

Și ce fac eu e super necesar și de efect.

Ei, ca să pot trăi normal după un standard civilizat

Al unei țări în care guvernul nu se ocupă doar cu furat

Tre’ să fiu super stresat și mega forjat

Pentru că în România, ca să te simți om,

Tre’ să tragi de 5 ori mai tare ca să fii în ton

Cu alt cetățean de rang european,

Ori tre’ să te naști în familie bogată sau clan.

Deci de îndrăgostit de femei, de activități și cunoscut,

De relaxare, căsnicie și copil nici nu discut.

Când să fac toate astea și să am un trai plăcut

Dacă eu nu am nici măcar timp să mă f*t?

Iar treaba asta știm cu toții de unde pleacă

Nu vă mai spun, că am tot spus-o de mă seacă.

După ce că viața în România, în standard, e banală

Acum devine un lux să ai și viață personală.

Adică ce vrea orice tânăr în evoluția sa naturală

Să nu fie sclav pe 3 surcele și s-aibă o viață normală.

E rău, e bine?

Gândește pentru tine!